Comunicate de presă

Poliţiştii locali au continuat raziile în imobilele sociale

În această dimineaţă, între orele 07:00 şi 08:30, poliţiştii locali au acţionat în imobilul situat pe strada Decebal, nr. 1, în vederea identificării persoanelor care locuiesc fără forme legale, precum şi cele care nu respectă normele de curăţenie şi convieţuire socială.
Cu acest prilej, poliţiştii locali împreună cu reprezentaţii D.A.P.P.P. Iaşi au procedat la verificarea spaţiilor de locuit, ocazie cu care au fost legitimate 62 de persoane şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.150 lei.
Dintre acestea, 7 amenzi au fost aplicate conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, mod., pentru nerespectarea normelor de curăţenie şi ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Consiliului Local.
De asemenea, în urma verificărilor documentelor s-a constatat faptul că o persoană are actul de identitate expirat, fapt pentru care a fost sancţionată contravenţional, conform O.U.G. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, fiind somată ca în cel mai scurt timp să intre în legalitate.
Totodată lucrătorii din cadrul S.C.Salubris S.A. au salubrizat şi igienizat zona din jurul imobilului.
Având în vedere aspectele constatate, acţiunile la imobilele sociale vor continua periodic la toate clădirile administrate de către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat.

Informatii de interes

Autorul unui furt depistat cu ajutorul sistemului video stradal

PC DATA PC DATA

Legalitatea construcţiilor în atenţia poliţiştilor locali

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 23.07.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut