Comunicate de presă

Depistat cu 3.600 de ţigarete asupra sa

DSCN2701-150x150La data de 26 februarie 2014, în jurul orelor 14.30, poliţiştii locali care executau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în zona Pieţei Nicolina s-au sesizat cu privire la o persoană care transporta mai multe pachete de ţigări pe care încerca să le comercializeze. Cu această ocazie, lucrătorii instituţiei noaste au procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care a reieşit faptul că se numeşte P.V., de 18 ani, domiciliată în judeţul Iaşi. În urma controlului bagajelor, asupra bărbatului, au fost găsite 3.600 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. În plus, ca măsură complementară ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.
Menţionăm faptul că poliţiştii locali vor organiza şi în perioada următoare astfel de acţiuni, în urma cărora ţigaretele provenite din Republica Moldova vor fi ridicate în vederea confiscării, iar persoanele în cauză vor fi sancţionate contravenţional conform actului normativ menţionat.

Informatii de interes

RAPORT DE EVALUARE A REZULTATELOR ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE POLIȚIA LOCALĂ IAȘI -2023 –

Conducere

Fapte constatate de către polițiștii locali în perioada 23-25.10.2015

PC DATA PC DATA

Minore reţinute de călătorii unui autobuz pentru sustragerea unui telefon mobil

PC DATA PC DATA
Sari la conținut