Comunicate de presă

Peste 40 de polițiști locali mobilizați la stadionul Emil Alexandrescu

Duminică, 14 mai 2017, începând cu orele 15:00, poliţiştii locali vor acţiona cu efective mărite la stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică unde se va desfășura Finala Cupei României, ediția 2016-2017, la fotbal feminin dintre Olimpia Cluj și Navobi Iași, care se va desfășura începând cu orele 17:00.
În acest sens, au fost mobilizaţi peste 40 de poliţişti locali care vor avea în atenţie respectarea Legii nr. 10 din 2012, cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Astfel, poliţiştii locali vor lua măsuri pentru a preveni introducerea în incinta stadionului a materialelor pirotehnice, precum şi a celor contondente, care ar putea periclita buna desfăşurare a activităţilor sportive. În plus, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei vor desfăşura activităţi de fluidizare a traficului rutier şi pietonal în zona stadionului, a bulevardului Carol I şi străzile adiacente, pentru a preveni crearea de ambuteiaje.

Informatii de interes

Persoană depistată în timp ce sustrăgea arbuști de pe domeniul public

PC DATA PC DATA

Acțiuni pentru menținerea curățeniei pe străzile din municipiul Iași

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate în zilele de 12 și 13 decembrie 2015

PC DATA PC DATA
Sari la conținut