Comunicate de presă

Peste 50 de polițiști locali mobilizați la stadionul Emil Alexandrescu


Astăzi, 26.04.2018, începând cu orele 17:00, poliţiştii locali vor acţiona cu efective mărite la stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre C.S.M. Politehnica Iași și F. C. Astra Giurgiu, care se va desfășura începând cu orele 19:00. În acest sens, au fost mobilizaţi peste 50 de poliţişti locali care vor avea în atenţie respectarea Legii nr. 10 din 2012, cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Astfel, poliţiştii locali vor lua măsuri pentru a preveni introducerea în incinta stadionului a materialelor pirotehnice, precum şi a celor contondente, care ar putea periclita buna desfăşurare a activităţilor sportive. În plus, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei vor desfăşura activităţi de fluidizare a traficului rutier şi pietonal în zona stadionului, a bulevardului Carol I şi străzile adiacente, pentru a preveni crearea de ambuteiaje.

Informatii de interes

Fapte de natură contravențională constatate de către polițiștii locali la data de 16 iunie 2015

PC DATA PC DATA

Acţiune în vederea asigurării unui comerţ legal în Piaţa Nicolina

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 17 septembrie 2014

PC DATA PC DATA
Sari la conținut