Comunicate de presă

Acţiuni de prevenire şi informare în unităţile şcolare


La data de 06 iunie 2018, între orele 09:00-11:00, poliţiştii locali au fost prezenți la Grădinița cu Program Prelungit ,,Sf. Sava”, unde au desfășurat activităţi practice privind regulile de circulație pentru preșcolari.
De asemenea, în baza ,,Planului Teritorial Comun de Acțiune – Cadru pentru asigurarea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”, elaborat la nivelul județului Iași, la care participă toate structurile cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice, polițiștii locali acționează pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și fluidizarea traficului rutier în apropierea unităților de învățământ. În același context, lucrătorii instituției noastre dispun măsuri de afluire şi defluire a elevilor, cu ocazia intrării şi ieşirii de la cursuri şi dispersarea grupurilor de tineri care se formează la intrările unităţilor de învățământ.

Informatii de interes

800 de țigarete ridicate in vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Fapte de natură contravențională constatate de către polițiștii locali la data de 19.08.2015

PC DATA PC DATA

Scrisoare de intentie

PC DATA PC DATA
Sari la conținut