Comunicate de presă

Persoană cu tulburări de comportament, condusă şi internată la Spitalul Universitar de Psihiatrie


La data de 08.07.2018, în jurul orelor 07.30, polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală, în timp ce efectuau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice, s-au cu privire la faptul că pe bulevardul Independenței un bărbat stătea așezat pe dubla linie continuă.
Lucrătorii instituției noastre au procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care a reieșit faptul că se numește R. F., de 24 ani, domiciliat în județul Iași, și având în vedere că prezenta tulburări de comportament, a fost condus și internat la Spitalul Universitar de Psihiatrie ,,Socola” Iaşi, pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate.

Informatii de interes

Activităţi multiple desfăşurate de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA

Sancţionaţi pentru consum de alcool şi tulburarea liniştii publice publice

PC DATA PC DATA

Comunicat

PC DATA PC DATA
Sari la conținut