Comunicate de presă

Acțiuni pentru menținerea unui mediu curat

În data de 27.07.2018, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au acționat în vederea respectării prevederilor OUG 195/2005 – privind protecția mediului, ocazie cu care au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 de lei fiecare, pentru depozitări necontrolate de deșeuri. Mai exact, polițiștii locali au sancționat contravențional pe numiții B.F. , de 21 de ani și T.F., de 20 ani, ambii cu domiciliile pe raza comunei Voinești, jud. Iași, deoarece au fost depistați pe malul stâng al râului Bahlui în timp ce depozitau deșeuri din plastic și metal, provenite din dezmembrarea unor autoturisme.

Polițiștii locali au în vedere în această perioadă și respectarea prevederilor HCLM Iași 321/20017-privind aprobarea Regulamentului privind respectarea condițiilor de protecția mediului în timpul executării lucrărilor de construcții în municipiul Iași.

Informatii de interes

Copil rătăcit, identificat de către poliţişti

PC DATA PC DATA

Sinteza activităților desfășurate pe parcursul lunii decembrie

PC DATA PC DATA

Autorul unei tâlhării identificat de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut