Comunicate de presă

Pistol cu aer comprimat ridicat de către polițiștii locali

La data de 06 martie 2019, în jurul orelor 01:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierul Păcurari, s-au sezizat cu privire la 4 tineri, care nu-și justificau prezența în zonă la acea oră târzie. Polițiștii locali au trecut la legitimarea persoanelor, constatând că 3 dintre acestea sunt minore, iar în urma controlului corporal efectuat, asupra numitului  S. L. G., de 18 ani, a fost găsit un pistol airsoft, calibru 6 mm. Sus-numitul a declarat că a achiziționat pistolul de la un magazin de profil, ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului Iași, dar nu a putut prezenta niciun document justificativ. 
Bunul a fost predat lucrătorilor din cadrul Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce impun în acest caz.

Informatii de interes

Acţiune în vederea asigurării unui comerţ legal în Piaţa Agroalimentară Nicolina

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 17-19 octombrie 2014

PC DATA PC DATA

Minori de 14 şi 15 ani, reţinuţi pentru sustragere de bunuri de pe domeniul public

pol41ti*&
Sari la conținut