Comunicate de presă

Acţiune în vederea asigurării unui comerţ legal în Piaţa Nicolina

La data de 15.07.2015, în intervalul orar 08.00-10.00, poliţiştii locali au organizat o acţiune în Piaţa Agroalimentară Nicolina, ocazie cu care 37 persoane au fost legitimate şi au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.815 lei, după cum urmează:
– 11 sancţiuni contravenţionale aplicate conform Legii nr. 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite;
– 3 sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;

– 12 sancţiuni contravenţionale, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași;

– 2 sancţiuni contravenţionale, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 167/1998, privind sustragerea de la plata taxelor legale din pieţe;
-2 sancţiuni contravenţionale, conform H.C.L.M. nr. Iași nr. 70/1998, privind unele măsuri referitoare la persoanele găsite pe străzi, în parcuri, și alte locuri publice în stare de ebrietate.
În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor ( 540 de țigarete, 155 Kg pepeni, 17 kg vinete, 31 kg ardei, 5 kg pește, 6 litri vin, 2 litri alcool, 55 kg știuleți porumb) care au făcut obiectul contravenţiei.
În acest context, numitul D. M., de 29 de ani,cu domiciliul în municipiul Iaşi, a fost depistat în timp ce comercializa ţigări de provenienţă Republica Moldova. Asupra sus-numitului au fost găsite în urma controlului corporal sumar, 160 de ţigărete. Persoana în cauză a fost condusă la Secţia a V-a Poliţie, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz, conform prevederilor Legii nr. 86/2006, privind Codul vamal al României.

Informatii de interes

Sesizare la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Iași pentru adresare de injurii și amenințări

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali mobilizaţi pentru buna desfăşurare a Sărbătorilor Iașului

PC DATA PC DATA

Autorul unui furt depistat în flagrant de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut