Comunicate de presă

Respectarea normelor de curățenie în atenția polițiștilor locali

DSCN3003La data de 29.09.2015, în jurul orelor 13:30, polițiștii locali s-au sesizat cu privire la faptul că pe stradaTrei Fântâni, un camion deversa pe domeniul public moloz provenit în urma lucrărilor de construire, fapt ce duce la degradarea mediului înconjurător. În acest sens, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 40.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195 / 2005, privind protecția mediului. Potrivit actului normativ menționat, persoanele fizice şi juridice, după caz, au obligația de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel .
De asemenea, la data de 29 septembrie 2015, polițiștii locali au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași. DSCN3008

Informatii de interes

Poliţiştii locali sunt alături de ieşenii care petrec Revelionul 2017 în aer liber

PC DATA PC DATA

Declaratii de interese 2024

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 17.06.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut