Comunicate de presă

Persoană agresivă reținută de către polițiștii locali

La data de 22.11.2015, în jurul orelor 19:00, polițiștii locali care executau serviciul de siguranță publică în zona Copou, s-au sesizat cu privire la faptul că în dreptul Liceului cu Program Sportiv Iași, se afla o persoană care avea asupra sa o sabie. Lucrătorii instituției noastre au procedat la interceptarea acesteia și în urma legitimării a reieșit faptul că se numește T. I., de 39 de ani, domiciliată în municipiul Iași. În urma verificărilor efectuate, persoana menționată a precizat faptul că are sabia cu scopul de a se răzbuna pe altă persoană, precum și faptul că a incendiat o casă din zona Tătărași.
Având în vedere aspectele constatate, acesta a fost condus la Secția a IV-a Poliție, unde figura ca fiind căutat pentru comiterea faptelor menționate.

Informatii de interes

Politia Locală Iaşi recomandă ieşenilor să nu ofere bani persoanelor care practică cerşetoria

PC DATA PC DATA

Șantierele de pe raza municipiului Iași, în atenția polițiștilor locali

PC DATA PC DATA

Altercaţie aplanată de către poliţişti

PC DATA PC DATA
Sari la conținut