Comunicate de presă

Acţiuni pentru combaterea comerţului cu ciuperci provenite din flora spontană

Având în vedere faptul că în ultima perioadă tot mai multe persoane comercializează ambulant și neautorizat ciuperci din flora spontană, polițiștii locali desfășoară acțiuni zilnice, pentru a preveni comerțul ilicit cu astfel de produse.
De asemenea, ținând cont de faptul că în anii precedenții au fost semnalate multe cazuri de toxiinfecţii alimentare, în urma consumului de ciuperci din flora spontană, recomandăm tuturor consumatorilor să achiziționeze ciuperci numai din locațiile autorizate.
Precizăm faptul că persoanele care comercializează neautorizat ciuperci din flora spontană riscă sancțiuni contravenționale cu valori cuprinse între 500 și 5.000 lei, conform Legii nr. 12/1990, protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Informatii de interes

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 15 mai 2014

PC DATA PC DATA

Persoană cu spirit civic

PC DATA PC DATA

Mesaj de sărbători

Conducere
Sari la conținut