Comunicate de presă

Acţiuni de verificare a legalităţii construcţiilor

Pe parcursul lunii ianuarie 2014, poliţiştii locali din cadul Serviciului Control Urbanism au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismul, conform competeţelor ce le revin.

Astfel, în perioada de referinţă, în urma controalelor desfăşurate, lucrătorii instituţiei noaste au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 lei. Sancţionarea persoanelor s-a impus ca urmare a verificării a 134 de autorizaţii de construire. De asemenea, poliţiştii locali au procedat la somarea a 131 de persoane ca în cel mai scurt timp să se prezinte la sediul Poliţiei Locale, în vederea prezentării autorizaţiilor pentru construcţiile demarate. În perioada de referinţă, lucrătorii instituţiei noastre au soluţionat 182 de sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Exemple sancţiuni contravenţionale:
1. Numita M.I., în calitate de administrator, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a executat lucrări de construire a unui terase acoperite, în zona Podu Roş, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, a fost somată să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.

2. Numita T.A., în calitate de proprietar, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a demarat lucrări de demolare a unei porţiuni din pereţii despărţitori ai apartamentului, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, a fost somată să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru, iar în caz contrar aducerea construcţiei la forma autorizată.

Informatii de interes

Ziua Poliției Locale sărbătorită alături de ieșeni

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali continuă acţiunile de depistare a persoanelor care comercializează ţigarete

PC DATA PC DATA

Persoanele fără adăpost în atenţia poliţiştilor locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut