Comunicate de presă

Acţiuni pentru fluidizarea traficului pietonal şi rutier

Având în vedere precipitaţiile sub formă de ninsoare căzute în ultimele zile, poliţiştii locali acţionează cu efective mărite pentru fluidizarea traficului pietonal şi rutier pe trotuarele şi străzile din municipiul Iaşi, cât şi pentru a preveni producerea de accidente.
În acest sens, lucrătorii instituţiei noastre au demarat o campanie de somare a asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi a agenţilor economici pentru dispune măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială.
Cu această ocazie, cetăţenii sunt informaţi să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distaţă de 0,30 m de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cele mai scurt timp de către societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului, trotuarele vor fi presărate cu nisip. Menţionăm faptul că persoanele care nu se conformează somaţiilor primite riscă amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 190 şi 370 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi.
De asemenea, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei acţionează cu efective mărite pe arterele de circulaţie şi în intersecţiile aglomerate, pentru fluidizarea traficului şi a preveni crearea de ambuteiaje. În acest context, recomandăm conducătorilor auto să parcheze autovehiculele numai în locurile special amenajate, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă.

Informatii de interes

Minori depistaţi în flagrant de către poliţiştii locali după ce au sustras bunuri dintr-un autoturism

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali acţionează în ajutorul persoanelor defavorizate

PC DATA PC DATA

Acţiuni preventive în cartiere

PC DATA PC DATA
Sari la conținut