Comunicate de presă

Acţiuni pentru identificarea persoanelor care nu respectă normele de curăţenie

Având în vedere demararea campaniei de curăţenie de primăvară, poliţiştii locali acţionează în cartierele din municipiu Iaşi, pentru identificarea persoanelor care nu respectă normele de curăţenie. În acest sens, la data de 11 martie 2014, în jurul orelor 16:00, poliţiştii locali care efectuau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în zona şoseaua Naţională l-au depistat pe numitul T. M., de 21 ani, domiciliat în judeţul Iaşi, în timp ce depozita pe domeniul public saci cu moloz. Pentru fapta comisă persoana menţionată a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 700 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei pe raza municipiului Iaşi. Menţionăm faptul că de la începutul lunii martie, şapte persoane care au depozitat materiale, ambalaje, mărfuri pe arterele de circulaţie, trotuare, spaţii verzi, parcuri şi alte locuri publice au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 360 şi 590 lei. De asemenea, în această perioadă lucrătorii instituţiei noastre vor intensifica verificările în zonele de agrement pentru a preveni depozitările necontrolate a deşeurilor.

Informatii de interes

Tot mai mulți cetățeni cu spirit civic

PC DATA PC DATA

Poliţişti locali continuă acţiunile preventive în zona unităţilor de învăţământ

PC DATA PC DATA

Sancționat pentru nerespectarea normelor de curățenie

PC DATA PC DATA
Sari la conținut