Comunicate de presă

Acțiuni pentru menținerea curățeniei pe străzile din municipiului Iași

În vederea menținerii curățeniei pe străzile din municipiul Iași și a sesizărilor primite din partea cetățenilor, polițiștii locali acționează pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care nu etanșează corespunzător materialele transportate, fapt ce permite împrăștierea acestora pe partea carosabilă.
În acest sens, în ultima perioadă, lucrătorii instituției noastre au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu valori cuprinse între 340 și 680, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași, majoritatea dintre acestea fiind aplicată pentru scurgeri de beton pe partea carosabilă în timpul transportului.
De asemenea, polițiștii locali au avut în atenție și zonele unde se execută lucrări de construire, ocazie cu care 24 de persoane care au pătruns cu autovehiculele pe partea carosabilă fără a avea roțile curățate, au fost sancționate contravențional cu amenzi cuprinse între 360 și 590 lei, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002.

Informatii de interes

Acţiune în vederea asigurării unui comerţ legal în Piaţa Agroalimentară Alexandru cel Bun

PC DATA PC DATA

Fapte de natură contravențională constatate de către polițiștii locali la data de 19.08.2015

PC DATA PC DATA

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA
Sari la conținut