Comunicate de presă

Bilanţ de week-end: hoţi de buzunare şi conducători auto sub influenţa băuturilor alcoolice depistaţi de către poliţiştii locali

În data de 22.02.2015, orele 17.00, patrula auto de ordine publică care executa serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe zona Copou a fost sesizată de către o persoană de sex feminin, care de deplasa cu autobuzul 41 pe traseul Univ. „Al . I. Cuza” – b-dul Independeţei, că i-au fost sustrase telefonul şi portofelul, de către patru minori. Persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei Locale, unde în urma controlului corporal efectuat au fost găsite bunurile sustrase.
Având în vedere că partea vătămată nu a dorit să depună plângere împotriva minorilor, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, aceştia au fost predaţi deţinătorilor legali, care au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 300 lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru nesupravegherea minorilor.
La aceeaşi dată, în jurul orelor 04.40, patrula auto din cadrul serviciului Ordine Publică-Intervenţie, care executa serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, s-a sesizat cu privire la un autoturism care circula cu viteză, iar la manevra de virare la stânga a existat pericolul de a acroşa un taximetru, care staţiona regulamentar. În urma legitimării conducătorului auto s-a constatat faptul că acesta se numeşte Marian E., de 28 de ani, din jud. Iaşi, iar în urma testării cu aparatul etilotest tip Dragher de către poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, acesta prezenta o alcoolemie de 0,89mg/litru în aerul expirat.
Tot sub influenţa băuturilor alcoolice se afla şi conducătorul auto Gh. M., de 57 de ani, din Iaşi, care în data de 20.02.2015, orele 23.10, nu a oprit la semnul efectuat de către poliţistul local, care executa serviciul de dirijare a traficului rutier în zona Doi Băieţi, acolo unde se desfăşurau lucrările la ecartamentul de la liniile de tramvai. În urma testării cu aparatul etilotest tip Dragher de către poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, acesta prezenta o alcoolemie de 0,76mg/litru în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate în cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, respectiv Secţia IV Poliţie.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 27.10.2020

PC DATA PC DATA

Comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică privind Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021)

PC DATA PC DATA

Razie a Poliţiei Locale în imobilele primăriei

PC DATA PC DATA
Sari la conținut