Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 09.01.2020

În data de 08 ianuarie 2020, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 13 sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, în urma cărora au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene legitimat 145 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 50 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 7.026 lei, după cum urmează:

  • 8 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 14 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 13 sancțiuni contravenționale și 20 de puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 15 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 68 de persoane și au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 4.974 de lei, după cum urmează:

  • 30 de sancțiuni contravenționale și 84 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 20 de sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 Alte activități:

  • 4 autoturisme ridicate, conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, deoarece staționau în locuri nepermise (str. Lascăr Catargi, bulevardul Țuțora );
  • 14 autoturisme cărora le-au fost blocate roțile, conform HCLM Iași 246/2005 – privind aprobarea regulamentului pentru blocarea/deblocarea roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi  parcate neregulamentar pe domeniul public din Municipiul (str. M. Kogălniceanu, str. N. Bălcescu).

Polițistul local din cadrul Serviciului Siguranța Circulației, care desfășura activități de ordine și siguranță rutieră în zona Guliver, în jurul orelor 14.20, a fost sesizat de către o persoană cu privire la faptul că a găsit pe trecerea de pietoni de la intersecția străzii Horia cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, suma de 1.200 de lei și ar fi văzut persoana care i-a pierdut. În baza semnalmentelor oferite de către Ș. V., de 68 de ani, cu domiciliul în municipiul Iași, polițiștii locali din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și Intervenție au efectuat verificări în zona centrală și l-au identificat pe păgubit în persoana numitului A. N. C., de 42 de ani, cu domiciliul în municipiul Iași.  Banii au fost restituiți în prezența persoanei care i-a găsit și a unui martor. Păgubitul a mulțumit polițiștilor locali pentru operativitate.

Exemple infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numitul C.C., cu domiciliul în municipiul Iași, deoarece a fost depistat pe bulevardul Carol I, în fața Spitalului CFR, unde cu două boxe portabile tulbura liniștea publică prin difuzarea de muzică la intensitate maximă.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform HCLM Iași 125/2014 – privind aprobarea Regulamentului de exploatare a domeniului public destinat parcării cu plată a autovehiculelor în Municipiul Iaşi, cu amendă în valoare de 100 lei, pe numitul V.I.D., cu domiciliul în municipiul Iași, deoarece a ocupat fără drept, cu autoturismul proprietate, un loc de parcare de reședință, de pe str. Carpați, marcat și semnalizat corespunzător.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat contravențional, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 892 lei și 3 puncte penalizare, pe numitul M.I.C., cu domiciliul în județul Iași, care a staționat neregulamentar, cu autoturismul proprietate, pe str. Splai Bahlui mal drept.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 28.12.2020

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 13.05.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 09.08.2021

PC DATA PC DATA
Sari la conținut