Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 13.09.2019

Polițiștii locali au intervenit operativ la 48 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care o sesizare direcționată din Dispeceratul 112, în urma cărora au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 158 persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 74 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 19.110 lei, după cum urmează:

  • 19 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 18 sancțiuni contravenționale și 32 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 3 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 7 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 349/2002- pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 1 sancțiune contravențională, conform O.U.G. 99/2000 – privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  • 24 de sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 60 de persoane și au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 5.845 de lei, după cum urmează:

  • 45 de sancțiuni contravenționale și 123 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.Exemple sancțiuni contravenționale:
    1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform HCLM Iași 172/2002 – privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu suma de 300 lei, pe numitul U.D., domiciliat în mun.Iasi, care a lăsat liber, fără botniță și lesă, un câine de talie mare, în Grădina Copou.
    2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 448/ 2006- privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, rep., cu amendă în valoare de 1.000 lei, pe numita A.M., domiciliată în jud. Iași, care și-a parcat autoturismul pe un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap, situat lângă Bazarul Municipal.
    3. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat contravențional, conform HCLM Iași 172/2002 – privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu suma de 1.000 lei, pe numitul A.B., care, în calitate de administrator nu a luat măsura de împrejmuire a construcției pe care o are în lucru în zona Alexandru cel Bun.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 10.03.2022

PC DATA PC DATA

29 ianuarie 2024 – Buletin informativ

Conducere

BULETIN INFORMATIV din data de 17.11.2022

PC DATA PC DATA
Sari la conținut