Comunicate de presă

BULETIN INFORMATIV DIN 23.10.2019

           În data de 22 octombrie 2019, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 29 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care 2 sesizări direcționate din Dispeceratul 112. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 132 persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 69 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 13.670 lei, după cum urmează:

  • 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 17 de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 13 sancțiuni contravenționale și 24 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 50/1991 – privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
  • 21 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform altor acte normative.

          Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 64 de persoane și au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 9.675 lei, după cum urmează:

  • 30 de sancțiuni contravenționale și 77 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 24 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

Exemple sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pe numitul H.G., domiciliat în jud.Iași, deoarece a staționat cu autoturismul personal pe un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap, semnalizat și marcat corespunzător, din zona Alexandru cel Bun.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală au depistat în zona pârtiei de schi doi tineri care dormeau în autoturism. Având în vedere faptul că tinerii erau incoerenți, lucrătorii instituției au procedat la efectuarea unui control sumar, asupra numitului S.L., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în mun.Iași, fiind găsit un produs vegetal de culoare verde-oliv, sub formă de frunze și mugur, cu miros înțepător. Existând suspiciunea că produsul vegetal ar fi drog, acesta a fost ridicat şi transmis Brigăzii de Combatere a Criminalitații Organizate şi Terorism, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism, Afișaj Stradal au sancționat contravențional, conform Legii nr.50/1991,rep. – privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu amendă în valoare de 1000 lei, administratorul societății B.C.S.R.L., care a efectuat lucrări de construire, respectiv o platformă betonată, fără a deține autorizație în acest sens. S-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, dacă condițiile urbanistice permit acest lucru.

 

Informatii de interes

A devenit disponibil telefonul ieșenilor pentru sesizări

PC DATA PC DATA

Polițiștii locali au fost prezenți la deschiderea anului școlar

PC DATA PC DATA

Consumator de produse suspecte a fi droguri, depistat de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut