Comunicate de presă

BULETIN INFORMATIV DIN 27.09.2019

         În data de 26 septembrie 2019, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 27 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care 3 sesizări direcționate de la Secțiile de Poliție, în urma cărora au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 92 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 40 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 7.030 lei, după cum urmează:

  • 6 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 11 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 8 sancțiuni contravenționale și 8 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 2 sancțiune contravențională, conform Legii 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite;
  • 5 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

           De asemenea, la data de 26 septembrie 2019, lucrătorii instituției au continuat orele de informare privind cunoaşterea şi respectarea legilor, la Colegiul I.C.Ștefănescu Iași, în contextul derulării evenimentului ,,Săptămâna Europeană a Sporturilor #Be Active”, unde au fost prezenți un număr de 600 de elevi, poliţiştii locali desfăşurând activităţi pe teme de siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, precum și conduita copiilor  în mediul şcolar şi social.

          La activitatea de prevenire a participat și o patrulă din cadrul Serviciului Poliția Locală Călare, care a prezentat activități specifice privind rolul cailor în sistemul de ordine și liniște publică.

 

          Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 28 de persoane și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 3.760 de lei, după cum urmează:

  • 18 sancțiuni contravenționale și 46 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 3 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 

Exemple sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, cu suma de 500 lei, pe numita P.L., domiciliată în mun. Iași, deoarece a fost depistată la puncul de lucru din cartierul Dacia, în timp ce comercilaliza băuturi alcoolice la pahar, fără a deține autorizație în acest sens.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu suma de 100 lei, pe numitul C.I., domiciliat în jud.Iași, care a fost depistat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt în timp ce apela la mila trecătorilor care tranzitau zona.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au sancționat contravențional, conform Legii nr. 50/ 1991 –privind autorizarea efectuării lucrărilor, cu suma de 1000 lei, pe numitul M.G., care a executat lucrări de construire, respectiv modificări interioare în apartament constând în dezafectarea pereților despărțitori, fără a avea autorizație de construire în acest sens.

 

 

Informatii de interes

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA

Declaratii de interese – incetari

PC DATA PC DATA

Persoană care a provocat un accident rutier și a fugit de la fața locului, depistată de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut