Comunicate de presă

BULETIN INFORMATIV DIN 29.10.2019

               În data de 28 octombrie 2019, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

             Polițiștii locali au intervenit operativ la 20 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care 2 sesizări au fost direcționate din Dispeceratul 112. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 120 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 57 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de  8.475 lei, după cum urmează:

  • 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 10 sancțiuni contravenționale și 20 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 23 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite;
  • 3 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 349/2002 –pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 6 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;

           Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 90 de persoane și au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare 12.305 lei, după cum urmează:

  • 58 sancțiuni contravenționale și 118 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 22 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;

Exemple sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu suma de 200 lei, pe numitul S.A., domiciliat în jud. Vaslui, deoarece a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în parcul de joacă pentru copii de pe str. Plantelor.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au depistat pe numitul I.A.D., domiciliat în jud. Iași, care circula cu autoturismul pe un sector de drum cu accesul interzis în zona centrală. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la Biroul Rutier al Poliţiei Municipiului Iaşi, pentru continuarea cercetărilor.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și Intervenții au sancționat contravențional, conform HCL Iași nr.172/ 2002 – privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu amendă în valoare de 400 lei, pe numitul P.D.I., domiciliat în mun.Iași, deoarece a fost depistat în zona centrală în timp ce deteriora prin lovire mobilierul stradal.

Informatii de interes

Sancțiuni contravenționale aplicate la data de 29 iunie 2015

PC DATA PC DATA

Polițiștii locali continuă acțiunile de sancționare a scandalagiilor

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali continuă acţiunile preventive

pol41ti*&
Sari la conținut