Comunicate de presă

Buletin informativ din data de 05.05.2020

             În ziua 04.05.2020, polițiștii locali au întreprins acțiuni pentru combaterea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, dar și în cartierele Municipiului Iași.

                Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 6 adrese, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași, aceștia au fost dirijați la 5 adrese.

                  În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 179 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 59 procese-verbale de constatare a contravenției, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 48.721 lei. Astfel au fost întocmite:

  • 7 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 9 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 6 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 23 procese-verbale de constatare a contravenției altor acte normative;
  • 9 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

                Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numitul C., întrucât a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în locuri publice.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine publică au sancționat contravențional, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 500 lei, pe numita G.S.,  întrucât a fost depistată în timp ce comercializa răsaduri de legume în alte locuri decât cele autorizate.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 100 lei, pe numitul M.R., întrucât a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 100 lei, pe numitul M.R., întrucât a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice.
  5. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu amendă în valoare de 5.000 lei, pe numitul D.C.M., întrucât a fost depistat în timp ce depozita deșeuri minerale, mase plastice, sticlă și textile pe domeniul public, degradând mediul natural.

 

 

De asemenea, POLIȚIA LOCALĂ IAȘI va avea în vedere respectarea dispozițiilor art. 1 din  ORDONANȚA MILITARĂ nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfronalieră a unor bunuri,  ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și ordonanțele ulterioare.

 

NERESPECTAREA ORDONANȚELOR MILITARE emise atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

 

În situația în care polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași vor identifica încălcări ale prevederilor prevăzute în Ordonanța militară nr. 1/2020, Ordonanța militară nr. 2/2020, Ordonanța militară nr. 3/2020, Ordonanța militară nr. 4/2020 și următoarele emise, vor întocmi procese-verbale de constatare a contravenției, conform legislației în vigoare.

 

 

Informatii de interes

1.200 de ţigarete ridicate în vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 18 noiembrie 2014

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 20.07.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut