Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV din data de 17.11.2022

În zilele de 15-16 noiembrie a.c., polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Iași și au întreprins activități în domeniile:

– asigurarea ordinii și siguranței publice;

– fluidizarea traficului rutier și pietonal;

– disciplina în construcții;

– protecția mediului;

– pază și control acces în clădiri de utilitate publică.

Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 70 solicitări telefonice primite de la cetățenii municipiului, autorități publice locale sau centrale sau persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiu.

În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate la Dispeceratul Poliției Locale Iași, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 277 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 145 procese-verbale, sancțiunile fiind aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 44.600 lei.

Astfel:

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 18 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), iar faptele constatate și sancționate contravențional de către polițiștii locali au fost: pentru consum de alcool, apelare la mila trecătorilor, adresare de injurii și expresii jignitoare la adresa cetățenilor sau organelor de ordine publică ș.a.. Dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale față de un bărbat care a fost depistat în zona Teatrului Național Vasile Alecsandri în timp ce consuma băuturi alcoolice. Sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991, cuantumul amenzii: 100 lei;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale față de un bărbat care a fost depistat în zona magazinului Lidl amplasat pe bulevardul Socola în timp ce apela la mila conducătorilor auto. Sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991, cuantumul amenzii: 100 lei.

 

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor  rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 78 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R) printre faptele sancționate contravențional se numără:

  • 16 faptă ce a vizat accesul interzis;
  • 25 fapte privind staționarea interzisă;
  • 37 fapte privind oprirea interzisă.

Acțiunile polițiștilor locali – cu atribuții pe linie rutieră – au vizat autovehiculele oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și pe trotuare.

 

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 43 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași. Polițiștilor locali au aplicat sancțiuni contravenționale pentru fapte de comerț ambulant neautorizat, extinderea spațiului închiriat/autorizat pentru activitate, consum de băuturi alcoolice în parcuri  ș.a.

 

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 6 procese-verbale de constatare a contravenției.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au verificat situația de fapt în cazul a 14 sesizări de  la cetățeni, au verificat 20 autorizații de construire și au înmânat 14 notificări pentru verificarea legalității construcțiilor.

 

Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047, disponibile 24/24 ore.

 

 

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 22.06.2022

PC DATA PC DATA

Analiza activităților desfășurate de Poliția Locală Iași în perioada 07-12. octombrie 2023

Conducere

Buletin informativ din data de 30.06.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut