Buletin informativ

Buletin informativ din data de 31.08.2021

             În ziua de 30.08.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

            Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun, zona piețelor agroalimentare unde frecvent se produc aglomerări de persoane și vehicule.

             Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 32 adrese, iar prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la 4 adrese.

              În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 165 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 80 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 22.310 lei.

         Astfel au fost întocmite:

  • 23 procese-verbale de constatare a contravenției, conform 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;
  • 40 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  • 12 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

         Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenție au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, numitului G.M., întrucât a fost depistat în fața imobilului Cămin Cantemir în timp ce a provocat și participat efectiv la scandal, adresând injurii și expresii jignitoare, amenințări cu acte de violență unei alte persoane.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 457/2019 privind interzicerea parcării vehiculelor grele pe drumurile publice și terenurile aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, numitei N.L., întrucât a parcat o semiremorcă cu masa mai mare de 3,5 tone, pe Calea Chișinăului.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.000 lei, numitului G.C., întrucât a fost depistat în timp ce incinera mai multe deșeuri pe domeniul public.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 900 lei, numitei B.C., întrucât a parcat autoturismul proprietate personală pe trotuarul str. Cerna.
  5. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj stradal au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, numitului E.G., întrucât a executat lucrări de construire/dezafectare fără a deține autorizație în acest sens. S-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate.

Informatii de interes

29 ianuarie 2024 – Buletin informativ

Conducere

02.08.2023 – Buletin informativ

Conducere

BULETIN INFORMATIV DIN 19.12.2019

PC DATA PC DATA
Sari la conținut