Comunicate de presă

Comunicat privind aplicarea sancțiunilor contravenționale conform OUG nr. 195/2002

Urmare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la aplicarea sancțiunilor contravenționale de către polițiștii locali, s-a constatat interpretarea eronată de către unii conducători auto cu privire la faptul că polițiștii locali nu pot aplica sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Precizăm faptul că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la acele situații în care conducătorul auto nu se află la autoturism și trebuie identificat proprietarul sau utilizatorul autovehiculului care a comis contravenția. În acest caz cităm prevederile stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție :,, Doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”.
În celelalte cazuri când conducătorul auto ( proprietar sau utilizator) încalcă o regulă de circulație la care Poliția Locală are drept de a constata și aplica sancțiuni contravenționale, polițiștii locali vor continua să aplice prevederile legale conform OUG nr. 195/2002.
Reamintim pe această cale situațiile în care polițiștii locali pot constata și aplica sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice:
1. constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar;
2. constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;
3. constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede și vehicule cu tracțiune animală;
De asemenea, vă informăm că la nivelul Poliției Locale Iași nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale care au făcut obiectul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Informatii de interes

Polițiștii locali continuă acțiunile de identificare a persoanelor consumatoare de produse etnobotanice

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 09.04.2020

PC DATA PC DATA

Invitație de Participare

PC DATA PC DATA
Sari la conținut