Comunicate de presă

Condus la Secția a III-a Poliție după ce a sustras un telefon mobil

La data de 23.01.2018, în jurul orelor 08:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 3, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în zona Podul de Piatră, au fost sesizați de către o persoană cu privire la un tânăr care a sustras un telefon mobil dintr-o societate comercială.
Lucrătorii instituției noastre s-au deplasat la societatea indicată, ocazie cu care numita A.M.M., de 26 ani, domiciliată în municipiul Iași, în calitate de agent comercial, a precizat faptul că în interiorul societății a intrat un tânăr, care a sustras un telefon mobil, ce era la încărcat pe un raft. Persoana păgubită a procedat la urmărirea făptuitorului, care la scurt timp fost reținut de către persoanele care tranzitau zona.
Având în vedere aspectele constatate, făptuitorul, L. V. I., de 21 ani, domiciliat în municipiul Iași, a fost condus la Secția a III-a Poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Informatii de interes

2.000 de țigarete ridicate în vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Persoană depistată în timp ce sustrăgea arbuști de pe domeniul public

PC DATA PC DATA

Prins în flagrant după ce a sustras mai multe bunuri din frigiderul unui magazin

PC DATA PC DATA
Sari la conținut