Comunicate de presă

Consumatori de etnobotanice depistaţi de către poliţiştii locali

La data de 07 iunie 2018, în jurul orelor 19:00, poliţiştii locali din cadrul Serviciului 3 Poliţie Locală, care executau serviciul de siguranţă publică în zona str. Decebal, s-au sesizat cu privire la trei tineri, care aveau un comportament neadecvat.
Lucrătorii instituţiei noastre au procedat la legitimarea persoanelor în cauză, constatând faptul că se numesc A.V.D. de 20 ani, N.M. de 27 de ani şi C.A.Ş., de29 de ani, cu domiciliul în municipiul Iaşi. De asemenea, în urma controlului corporal efectuat de către poliţiştii locali, au fost găsite produse vegetale de culoare verde-oliv, ambalate în staniol, despre care persoanele în cauză au precizat că le-au achiziţionat contra sumei de 50 lei.
Având în vedere faptul că produsele vegetale sunt suspecte de a fi droguri, acestea au fost predate Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Informatii de interes

BULETIN INFORMATIV DIN 23.12.2019

PC DATA PC DATA

Persoană depistată în timp ce a pătruns fără respectarea normelor legale de acces în incinta Mănăstirii Cetăţuia

PC DATA PC DATA

Un nou număr de telefon pus la dispoziția cetățenilor!

PC DATA PC DATA
Sari la conținut