Comunicate de presă

Depistați in timp ce consumau produse halucinogene într-un autoturism

La data de 14 iunie 2017, în jurul orelor 23:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 4, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Ciurchi, s-au sesizat cu privire la un autoturism cu farurile aprinse, parcat în apropierea podului Sfântul Ioan.
Polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanelor aflate în interiorul autoturismului, ocazie cu care a reieșit faptul că se numesc B. M., de 25 ani și D. A., de 21 ani, domiciliate în județul Iași. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului a fost găsit un muc dintr-o țigară confecționată artizanal și un pliculeț ce conținea un produs vegetal de culoare verde oliv. Având în vedere că produsele vegetale sunt suspecte a fi drog, acestea au fost ridicate şi predate către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Informatii de interes

Depistaţi în timp ce încercau să sustragă 700 de kg de materiale feroase

PC DATA PC DATA

Parcurile de joacă monitorizate de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA

Polițiștii locali continuă acțiunile de depistare a hoților din buzunare

PC DATA PC DATA
Sari la conținut