Comunicate de presă

La Iaşi, sărbătorile Pascale au decurs fără incidente deosebite

În perioada 30 aprilie – 02 mai 2016, poliţiştii locali au acţionat pentru asigurarea unui climat de linişte publică pe raza municipiului Iaşi, în special în zona lăcaşurilor de cult, cimitire, zone de agrement, cât şi în cartierele oraşului.
Cu această ocazie, în atenţia lucrătorilor instituţiei noastre a fost identificarea persoanelor care nu au respectat solemnitatea evenimentelor religioase, normele de convieţuire socială sau provocau scandal în locurile publice. În acest sens, în perioada de referinţă, poliţiştii locali au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 12.200 lei. Dintre acestea, 31 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 100 și 500 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991, rep., pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, consum de alcool, precum şi provocare ori participare la scandal.
Exemplu sancțiune contravențională:
La data de 01 mai 2016, numitul O. M., de 38 ani, domiciliat în județul Iași, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 61/1991, rep., privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, deoarece a fost depistat în curtea Mănăstirii Cetățuia, în timp ce profera injurii și expresii jignitoare la adresa persoanelor aflate în zonă.

Informatii de interes

Sumă de bani găsită pe strada I.C. Brătianu

PC DATA PC DATA

Acțiune a polițiștilor locali în imobilul social Cantemir

PC DATA PC DATA

Alt hoţ din buzunare depistat de poliţiştii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut