Comunicate de presă

La Iaşi, sărbătorile Pascale au decurs fără incidente deosebite

În noaptea de Înviere şi primele două zile de Paşte, poliţiştii locali au acţionat pentru asigurarea unui climat de linişte publică pe raza municipiului Iaşi, în special în zona lăcaşurilor de cult, cimitire, zone de agrement, cât şi în cartierele oraşului.
Cu această ocazie, în atenţia lucrătorilor instituţiei noastre a fost identificarea persoanelor care nu au respectat solemnitatea evenimentelor religioase, normele de convieţuire socială sau provocau scandal în locurile publice. În acest sens, în perioada de referinţă, poliţiştii locali au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.600 lei. Dintre acestea, 9 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991, rep., pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, consum de alcool, precum şi provocare ori participare la scandal.
De asemenea, poliţiştii locali au acţionat şi pentru respectarea prevederilor Hotărârilor de Consiliu Local, 14 persoane fiind sancţionate pentru nerespectarea normelor de curăţenie sau a regulamentului de funcţionare a parcurilor de joacă pentru copii.
În plus, pentru a preveni comiterea de furturi sau distrugeri, în perioada menţionată, poliţiştii locali au procedat la verificarea şi instruirea agenţilor de pază cu privire la măsurile ce trebuie dispuse, conform Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor şi a bunurilor.

Informatii de interes

Depistat în trafic cu permisul de conducere suspendat

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 25-27 iulie 2014

PC DATA PC DATA

Organigrama Poliției Locale Iași aprobată prin adoptarea H.C.L. Iași nr. 275/2026 privind reorganizarea Poliției Locale Iași

Conducere
Sari la conținut