Comunicate de presă

O nouă campanie pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate

În urma protocolului de colaborare încheiat între instituţia noastră şi Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, poliţiştii locali continuă acţiunile desfăşurate în cartierele din municipiul Iaşi, pentru înştiinţarea persoanelor cu privire la obligativitatea de a intra în legalitate pe linia actelor de identitate, conform O.U.G. nr. 97/2005.

Astfel, în această perioadă, poliţiştii locali desfăşoară activităţi de înştiinţare a 1.387 de persoane care în perioada 01.10 – 31.12.2015, le-au expirat actul de identitate şi nu au făcut demersuri pentru eliberarea unui nou act. De asemenea, în atenţia noastră sunt şi 376 de minori care pe parcursul trimestrului IV, au împlinit 14 ani şi nu s-au prezentat la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi pentru a intra în legalitate.

Precizăm faptul că pe parcursul anului 2015, lucrătorii instituției noastre au distribuit un număr de 7.844 de invitaţii ca în cel mai scurt timp, persoanele care se aflau în această situație să se prezinte Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi.

Menţionăm faptul că persoanele care nu se conformează somaţiilor primite riscă sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 40 şi 80 lei, conform O.U.G. nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. În acest sens, pe parcursul anului 2015, polițiștii locali au aplicat 1.854 de sancțiuni contravenționale conform actului normativ menționat.

 

Informatii de interes

Depistați având asupra lor un produs vegetal suspect a fi drog

PC DATA PC DATA

Respectarea normelor de curățenie în atenția polițiștilor locali

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 13.05.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut