Comunicate de presă

O nouă campanie pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate

În urma protocolului de colaborare încheiat între instituţia noastră şi Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, poliţiştii locali continuă acţiunile desfăşurate în cartierele din municipiul Iaşi, pentru înştiinţarea persoanelor cu privire la obligativitatea de a intra în legalitate pe linia actelor de identitate, conform O.U.G. nr. 97/2005.
Astfel, în această perioadă, poliţiştii locali desfăşoară activităţi de înştiinţare a 1.397 de persoane care în perioada 01.07 – 30.09.2016, le-au expirat actul de identitate şi nu au făcut demersuri pentru eliberarea unui nou act. De asemenea, în atenţia noastră sunt şi 541 de minori care pe parcursul trimestrului III, au împlinit 14 ani şi nu s-au prezentat la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi pentru a intra în legalitate.
Menţionăm faptul că persoanele care nu se conformează somaţiilor primite riscă sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 40 şi 80 lei, conform O.U.G. nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Informatii de interes

Acțiuni pentru respectarea normelor de curățenie și a normelor de conviețuire socială

PC DATA PC DATA

Persoană depistată în timp ce distrugea spațiile verzi amenajate cu flori

PC DATA PC DATA

Suspecți de furturi de biciclete reținuți de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut