Comunicate de presă

Peste 2.600 de sancţiuni contravenţionale aplicate în luna iunie

În luna iunie, poliţiştii locali au acţionat în cartierele din municipiul Iaşi, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică ocazie cu care lucrătorii instituţiei noastre au aplicat 2.623 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de 283.850 lei.
Dintre acestea:
–468 de amenzi au fost aplicate ca urmare a nerespectării Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
–765 de persoane au fost sancţionate contravenţional Conform Hotărârilor de Consiliu Local, pentru nerespectarea normelor de curăţenie, comerţ stradal, mutarea mobilierului public, expunerea spre vânzare a bunurilor în afara tonetelor, precum şi expunerea de afişe sau anunţuri publicitare în alte locuri decât panourile de afişaj, nerespectarea Regulamentului de funcţionarea aparcurilor de joacă pentru copii, etc.;
–1.087 de conducători auto care nu au respectat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere, fapt ce a determinat îngreunarea traficului rutier, au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice;
-98 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producere, comerţ sau prestări servicii ilicite. În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool, tutun, etc.) care au făcut obiectul contravenţiei. De asemenea, 95 de persoane au fost sancţionate contravenţional conform H.C.L.M. Iaşi nr. 167/1998, pentru exercitarea de acte de comerţ ambulant pe străzile oraşului.

Informatii de interes

BULETIN INFORMATIV DIN 26.11.2019

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali acţionează în aceste zile pentru asigurarea unui climat normal de conviețuire socială

PC DATA PC DATA

Fals controlor R.A.T.P. reţinut de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut