Comunicate de presă

Peste 50 de polițiști locali mobilizați la stadionul Emil Alexandrescu

La data 28 august 2017, începând cu orele 19:00, poliţiştii locali vor acţiona cu efective mărite la stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre C.S.M. Politehnica Iași și SEPSI OSK SF. Gheorghe, care se va desfășura începând cu orele 21:00. În acest sens, au fost mobilizaţi peste 50 de poliţişti locali care vor avea în atenţie respectarea Legii nr. 10 din 2012, cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Astfel, poliţiştii locali vor lua măsuri pentru a preveni introducerea în incinta stadionului a materialelor pirotehnice, precum şi a celor contondente, care ar putea periclita buna desfăşurare a activităţilor sportive. În plus, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei vor desfăşura activităţi de fluidizare a traficului rutier şi pietonal în zona stadionului, a bulevardului Carol I şi străzile adiacente, pentru a preveni crearea de ambuteiaje.

Informatii de interes

Comunicat de presă

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 18.05.2020

PC DATA PC DATA

Comercianții de țigări în atenția polițiștilor locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut