Comunicate de presă

Portofel cu bani restituit persoanei păgubite

În data de 12 septembrie 2018, în jurul orelor 10.30, poliţistul local din cadrul Serviciului Pază Obiective, Control Acces, Transport Valori, care executa serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în postul Starea Civilă, a găsit pe un scaun un portofel ce conținea suma de 1.800 de lei, mai multe carduri bancare și actul de identitate. După o scurtă perioadă de timp, la sediul  instituției s-a prezentat o persoană care era foarte agitată, declarând că și-a pierdut banii și documentele. În urma verificărilor efectuate de către polițistul local s-a constatat faptul că numita P.A., de 77 de ani, este posesoarea bunurilor găsite, acestea fiindu-i restituite în integralitate.

Având în vedere starea de rău pe care o prezenta sus-numita, polițiștul local a solicitat sprijinul ambulanței.

Informatii de interes

Cerșetoria e o profesie?

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 29 ianuarie 2015

PC DATA PC DATA

Consumatori de produse suspecte a fi droguri, depistaţi de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut