Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 08-10 august 2014

În perioada 08-10 august 2014, poliţiştii locali au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.915 lei.
Dintre acestea, 30 de amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În atenţia poliţiştilor locali a fost şi respectarea prevederilor H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, ocazie cu care 16 de persoane au fost sancţionate contravenţional.
Exemple sancţiuni contravenţionale:
1.Numitul I. C., de 40 ani, domiciliat în judeţul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, deoarece a fost depistat în Piaţa Agroalimentară CUG în timp ce comercializa fructe fără a putea justifica provenienţa acestora în condiţiile actului normativ menţionat. În plus, ca măsură complementară, 260 kg de caise au fost ridicate în vederea confiscării;
2. Numitul L. M., de 46 ani, domiciliat în judeţul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 360 lei, conform H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, deoarece a fost depistat pe strada Răzoarelor, în timp ce depozita deşeuri menajere pe domeniul public.
3. Numitul C. D., de 20 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform H.C.L.M. Iaşi, nr. 338/2006, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă pentru copii pe raza Municipiului Iaşi, deoarece a fost depistat în parcul de joacă pentru copii situat pe strada Sucidava, în timp ce consuma băuturi alcoolice şi utiliza echipamentele de joacă pentru copii fără a respecta limita de vârstă;
4. Numitul I. C., de 30 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/ 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 180 lei şi două puncte penalizare, deoarece a pătruns cu autoturismul marca Dacia, pe strada Cuza Vodă fără a respecta semnificaţia indicatorului rutier ,,Accesul interzis”.

5. Numitul C. A., de 25 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece a fost depistat pe bulevardul Dacia, în timp ce consuma băuturi alcoolice.

Informatii de interes

Autorul unui furt depistat cu ajutorul sistemului video stradal

PC DATA PC DATA

Identificat de către polițiștii locali după ce a părăsit fără drept Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași

PC DATA PC DATA

Polițiștii locali continuă acțiunile de identificarea a persoanelor consumatoare de produse etnobotanice

PC DATA PC DATA
Sari la conținut