Comunicate de presă

Sancţiuni pentru lipirea afişelor publicitare

La data de 21 martie 2013, în jurul orelor 17:30, poliţiştii locali care executau serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice în zona bulevardului Socola, s-au sesizat cu privire la două persoane care lipeau afişe publicitare pe un totem situat în intersecţia Granit
Poliţiştii locali au procedat la legitimarea persoanelor în cauză, ocazie cu care a reieşit faptul că se numesc S.C. de 26 ani, şi G.B. de 32 ani, domiciliaţi în judeţul Suceava. Conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, privind expunerea prin lipire a afişelor sau anunţurilor publicitare în alte locuri decât pe panourile de afişaj, persoanele menţionate au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 570 lei.
Precizăm faptul că în ultima lună, ca urmare a activităţilor desfăşurate pe această linie, poliţiştii locali au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 570 şi 1.150 lei, conform actului normativ menţionat, pentru liperea afişelor pe geamurile staţiilor R.A.T.P., stâlpi de iluminat, pereţii unor clădiri, etc.

Informatii de interes

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 20 noiembrie 2014

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 17 septembrie 2014

PC DATA PC DATA

Polițiști locali premiați de ziua Centenarului

PC DATA PC DATA
Sari la conținut