Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 13 august 2014

1.Numitul O. C., de 41 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, deoarece a fost depistat pe bulevardul Poitiers în timp ce comercializa, dintr-o autoutilitară, material lemons în alte locuri decât cele autorizate de către Primăria Municipiului Iaşi;
2. Numitul C. M., de 46 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, deoarece a fost depistat pe strada Cloşca, în timp ce depozita deşeuri menajere pe domeniul public.
3. Numita P. L., de 43 ani, domiciliată în judeţul Iaşi, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform H.C.L.M. Iaşi, nr. 338/2006, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a spaţiilor de joacă pentru copii pe raza Municipiului Iaşi, deoarece a fost depistată în parcul de joacă pentru copii situat pe strada Ciurchi, în timp ce consuma băuturi alcoolice;

4. Numita M. I., domiciliată în municipiul Iaşi, a fost sancţionată contravenţional conform OUG nr. 195/ 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 180 lei şi două puncte penalizare, deoarece a oprit neregulamentar autoturismul marca Opel, pe strada Arcu, în zona de acţiune a indicatorului rutier ,,Oprirea interzisă”.
5. Numitul B. V., de 45 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional, conform OUG nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu amendă în valoare de 50 lei, deoarece în urma legitimării s-a constatat că are actul de identitate expirat din data 17.06.2014.
În plus, ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate la data de 13 august 2014, poliţiştii locali au aplicat 86 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.170 lei.

Informatii de interes

Un portmoneu pierdut a fost redat proprietarului

PC DATA PC DATA

Acțiuni pentru respectarea normelor de curăţenie

PC DATA PC DATA

PC DATA PC DATA
Sari la conținut