Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 07 iulie 2014

1.Numitul S. C., de 47 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/ 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 360 lei şi trei puncte penalizare, deoarece a staţionat cu autoturismul marca Seat, pe bulevardul Ştefan cel Mare, fără a respecta semnificţia indicatorului rutier ,,Oprirea interzisă”, fapt ce a determinat îngreunarea traficului rutier;
2. Numita B. E., de 54 ani, domiciliată în judeţul Iaşi, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, deoarece a fost depistată pe strada Milcov, în timp ce comercializa ciuperci provenite din flora spontană. În plus, ca măsură complementară, bunurile care au făcut obiectul contravenţiei, au fost ridicate în vederea confiscării;
3. Numitul L. I., de 25 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece a fost depistat pe strada Aurel Vlaicu în timp ce tulbura liniştea locatarilor şi provoca scandal.
De asemenea, în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii locali au aplicat 110 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.470 lei.

Informatii de interes

Țigarete ridicate în vederea confiscării din Piața Agroalimentară Nicolina

PC DATA PC DATA

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA

ANUNȚ PRIVIND ANULAREA CONCURSULUI DE RECRUTARE ÎN VEDEREA OCUPĂRII A 18 FUNCȚII PUBLICE PE LINIE RUTIERĂ

Conducere
Sari la conținut