Comunicate de presă

Acţiuni de control în rândul comercianţilor cu mărţişoare şi flori naturale

DSCN2883În aceste zile, politiştii locali au intensificat acţiunile în cartierele din municipiul Iaşi în vederea asigurării unui comerţ civilizat prin respectarea prevederilor legale.
În acest sens, cu ocazia verificărilor efectuate în rândul comercianţilor cu mărţişoare şi flori naturale de sezon, la data de 27 februarie 2014, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale.
Astfel, potrivit Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 lei.Persoanele în cauză efectuau acte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu putea fi dovedită în codiţiile actului normativ menţionat. În plus, ca măsură complementară au fost ridicate în vederea confiscării peste 350 de mărţişoare.
De asemenea, 11 comercianţi au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 lei pentru fapte de comerţ ambulant neautorizat, comercializarea de altele produse decât cele înscrise în autorizaţie, conform O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Informatii de interes

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA

Urmărit local identificat şi reţinut de către poliţiştii locali

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 13 august 2014

PC DATA PC DATA
Sari la conținut