Comunicate de presă

Acţiuni de prevenire şi informare în unităţile şcolare

Având ca obiectiv asigurarea unui climat de siguranţă publică în rândul elevilor poliţiştii locali desfăşoară zilnic activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în incinta unităţilor şcolare cât şi în imediata apropiere a acestora.
În acest sens, în urma protocoalelor de colaborare încheiate între instituţia noastră şi peste 40 de unităţi de învăţământ, poliţiştii locali continuă activităţile educativ-preventive pe teme de prevenire a faptelor antisociale, cunoaşterea şi respectarea legilor, conduita elevilor în mediul şcolar şi social, delicvenţa juvenilă precum şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Cu această ocazie, pe parcursul acestei săptămâni lucrătorii instituţiei noastre, au susţinut ore de informare la Liceul Teoretic Waldorf, Centrul de Plasament Ion Holban şi Fundaţia Solidaritate şi Speranţă.
De asemenea, poliţiştii locali se implică în combaterea absenteismului şcolar ocazie cu care împreună cu cadrele didactice sunt organizate întâlniri la care sunt invitaţi şi părinţii elevilor care creează probleme în buna desfăşurarea a orelor de curs ori lipsesc în mod frecvent de la şcoală.
În acelaşi context, lucrătorii instituţiei noastre acţionează şi în apropierea şcolilor pentru a supraveghea şi asigura ordinea şi liniştea publică fiind dispuse măsuri de afluire şi defluire a elevilor, cu ocazia intrării şi ieşirii de la cursuri şi dispersarea grupurilor de tineri care se formează la intrările unităţilor şcolare.

Informatii de interes

Polițiștii locali acționează pentru buna desfășurare a activităților sportive

PC DATA PC DATA

Campanie de atenționare a conducătorilor auto care staționează neregulamentar în zona Școlii Otilia Cazimir

PC DATA PC DATA

Minor nesupravegheat găsit în miezul nopții, pe străzi, de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut