Comunicate de presă

Sancţiuni pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială

Având în vedere Legea nr. 155/2010, prin care poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, poliţiştii locali au continuat acţiunile pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă normele de convieţuire socială.
În acest sens, poliţiştii locali au în vedere verificarea zonelor unde au fost semnalate şi indentificate fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice. Astfel, se acţionează cu precădere pentru sancţionarea persoanelor şi a grupurilor de tineri, care pe fondul consumului de alcool comit fapte antisociale, provoacă scandal sau tulbură liniştea locatarilor. Cu această ocazie, de la începutul lunii decembrie, în urma activităţilor specifice desfăşurate în cartierele din municipiul Iaşi, poliţiştii locali au aplicat 130 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, rep., privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Pentru faptele comise, conform actului normativ menţionat, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 lei. Dintre acestea, 56 de sancţiuni au fost aplicate persoanelor care au fost depistate în timp ce consumau băuturi alcoolice în locuri publice.
Având ca prioritate asigurarea unui climat de siguranţă publică pe străzile din municipiul Iaşi, poliţiştii locali vor continua acţiunile preventive ce au ca scop respectarea normelor de convieţuire socială.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 15.07.2020

PC DATA PC DATA

Țigarete ridicate în vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Sancţiuni pentru necurăţirea trotuarelor

PC DATA PC DATA
Sari la conținut