Comunicate de presă

Acţiuni de verificare a legalităţii construcţiilor

Pe parcursul lunii august, poliţiştii locali din cadul Serviciului Control Urbanism au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismul, conform competeţelor ce le revin.
Astfel, în perioada de referinţă, lucrătorii instituţiei noastre au prcedat la verificarea a 261 de autorizaţii de construire şi somarea a 283 de persoane ca în cel mai scurt să se prezinte la sediul poliţiei locale, în vederea prezentării autorizaţiilor pentru construcţiile demarate.
De asemenea, lucrătorii instituţiei noastre au soluţionat 224 de sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la amenajarea teritoriului şi urbanismul.
În urma activităţilor specifice desfăşurate poliţiştii locali au efectuat 47 de recepţii la terminarea lucrărilor de construire şi 25 de note de control.
Exemple sancţiuni contravenţionale:
1. Numitul P. Z., în calitate de proprietar, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a executat lucrări de mansardare a unui imobil situat în zona Galata, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, a fost somat să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.
2. Numitul B.C., domiciliat în zona Sărărie, în calitate de proprietar, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a efectuat lucrări de construire a unui schelet metalic peste o tersă aferentă unui imobil.În plus, a fost somat să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.

Informatii de interes

Activităţi multiple pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică

PC DATA PC DATA

Conducător de moped sub influența băuturilor alcoolice depistat de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA

Persoană agresivă condusă la Spitalul Universitar de Psihiatrie ,,Socola” Iași

PC DATA PC DATA
Sari la conținut