Comunicate de presă

Acţiuni pentru prevenirea comerţului neautorizat

Având în vedere faptul că în această perioadă tot mai multe persoane desfăşoară comerţ ambulant pe străzile din municipiu Iaşi, fapt ce determină îngreunarea traficului pietonal pe trotuare şi în intrările în pieţele agroalimentare, poliţiştii locali au intensificat acţiunile de control pentru a preveni comerţul ilicit.
Astfel, în perioada 01-08 iulie 2013, în cadrul verificărilor efectuate, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la îndrumarea comercianţilor spre pieţele agroalimentare, iar pentru 75 de persoane care nu s-au conformat somaţiilor primite au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală 9.550 de lei.
Dintre acestea, 14 sancţiuni cu valori cuprinse între 100 şi 1.000 lei, au fost aplicate conform O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor si serviciilor de piaţă fără a deţine autorizaţie în acest sens. De asemenea, lucrătorii instituţiei noastre au sancţionat şi 51 de persoane cu amenzi în valoare de 2.250 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 167/1998, privind exercitarea de acte de comerţ, cu vădită intenţie de a se sustrage de la plata taxelor legale. Lucrătorii instituţiei noastre au aplicat şi 10 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 1.500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool, tutun, etc.) care au făcut obiectul contravenţiei.
În perioada următoare, poliţiştii locali vor continua acţiunile pe această linie, pentru asigurarea unui comerţ civilizat cu respectarea prevederilor legale.

Informatii de interes

O nouă campanie pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate

PC DATA PC DATA

Sancţionaţi pentru consum de alcool şi tulburarea liniştii publice publice

PC DATA PC DATA

Poliția Locală Iași urează doamnelor și domnișoarelor LA MULȚI ANI ȘI O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ !

PC DATA PC DATA
Sari la conținut