Comunicate de presă

Activitatea poliţiştilor locali în perioada ianuarie – aprilie 2015

În perioada 01 ianuarie – 30 aprilie 2015, poliţiştii locali şi-au desfăşurat activităţile specifice în interesul comunității locale, având ca prioritate asigurarea unui climat de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier, respectarea normelor de conviețuire socială și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași.

În acest sens, în perioada de referință au fost aplicate 9.345 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 1.114.723 lei.

Dintre acestea:

–2.472 de persoane au fost sancţionate contravenţional Conform Hotărârilor de Consiliu Local, pentru nerespectarea normelor de curăţenie, comerţ stradal, mutarea mobilierului urban, expunerea spre vânzare a bunurilor în afara tonetelor, precum şi expunerea de afişe sau anunţuri publicitare în alte locuri decât panourile de afişaj, nerespectarea regulamentului de funcţionare a parcurilor de joacă pentru copii de pe raza municipiului Iaşi, etc.

–1.555 de amenzi au fost aplicate ca urmare a nerespectării Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

–3.728 de conducători auto care nu au respectat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere, fapt ce a determinat îngreunarea traficului rutier au fost sancţionaţi contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

– 547 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru neintrarea în legalitate pe linia evidenţei persoanei, conform O.G. 97/2005- privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

– 903 persoane fizice şi juridice au fost sancţionate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi cele ale O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool, tutun, etc.) care au făcut obiectul contravenţiei.

De asemenea, în perioada analizată, polițiștii locali au constatat 22 de fapte de natură infracțională.

Informatii de interes

Poliţiştii locali mobilizaţi pentru buna desfăşurare a Sărbătorilor Iașului

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 27.09.2019

PC DATA PC DATA

Acţiuni de prevenire şi informare în unităţile şcolare

PC DATA PC DATA
Sari la conținut