Comunicate de presă

BULETIN INFORMATIV DIN 16.04.2020

              În data de 15.04.2020, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru combaterea faptelor antisociale.

                Polițiștii locali au intervenit operativ la 3 sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași și 7 sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași. Totodată, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 171 persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 58 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 54.645 lei, după cum urmează:

  • 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 1 sancțiune contravențională, conform O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 7 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 37 sancțiuni contravenționale, conform altor acte normative;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

Exemple infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Pază. Control Acces. Transport Valori au sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 500 lei, pe B.M., întrucât a pătruns fără drept, încălcând normele legale de acces, într-o clădire adminsitrată de Primăria Municipiului Iași.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au depistat o persoană de gen masculin care a sustras dintr-un magazin mai multe produse în valoare de aproximativ 1.000 lei. Persoana în cauză a fost condusă și predată organelor de cercetare penală.

De asemenea, POLIȚIA LOCALĂ IAȘI va avea în vedere respectarea dispozițiilor art. 1 din  ORDONANȚA MILITARĂ nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfronalieră a unor bunuri,  ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și ordonanțele ulterioare.

NERESPECTAREA ORDONANȚELOR MILITARE emise, atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

 

În situația în care polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași vor identifica încălcări ale prevederilor prevăzute în Ordonanța militară nr. 1/2020 și Ordonanța militară nr. 2/2020, vor întocmi procese-verbale de constatare a contravenției, conform legislației în vigoare.

Informatii de interes

Activități desfășurate la data de 17.11.2015

PC DATA PC DATA

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA

Acțiuni zilnice pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost

PC DATA PC DATA
Sari la conținut