Comunicate de presă

Buletin informativ din data de 08.05.2020

            În ziua 07.05.2020, polițiștii locali au întreprins acțiuni pentru combaterea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, dar și în cartierele Municipiului Iași.

              Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 1 adresă, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași, aceștia au fost dirijați la 10 adrese.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 135 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 36 procese-verbale de constatare a contravenției, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 11.290 lei. Astfel au fost întocmite:

  • 16 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 11 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 7 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.
    • 2 infracțiuni

                 Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au depistat două persoane de gen masculin care au sustras de la o persoană fizică mai multe piese metalice. Ulterior piesele au fost comercializate la un Centru de colectare materiale feroase. Continuarea cercetărilor se desfășoară în cadrul Secției 1 Poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
  2. Patrula mixtă, formată dintr-un polițist local din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică și un polițist din cadrul Secției 4 Poliție – Poliția Municipiului Iași, a depistat o persoană care a sustras dintr-un supermarket bunuri. Persoana a fost condusă la Secția 4 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 500 lei, pe numitul S.S., întrucât a fost depistat în timp ce tulbura liniștea locatarilor unui bloc prin strigăte și larmă.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind cisculația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 580 lei și 3 puncte penalizare, pe numita B.M.C., întrucât a staționat cu autovehiculul proprietate personală pe trotuarul unei străzi de pe raza municipiului Iași.

 

 

Informatii de interes

Acțiuni de ridicare a autoturismelor de pe bulevardul Nicolae Iorga

PC DATA PC DATA

Acțiune a polițiștilor locali în imobilul social Canta 60B

PC DATA PC DATA

Analiza activităților desfășurate de Poliția Locală Iași în perioada 07-12. octombrie 2023

Conducere
Sari la conținut