În data de 15.10.2020, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2 și au asigurat un climat de ordine și siguranță publică în zona centrală unde se desfășoară activitățile specifice Sărbătorilor Iașului.
Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona unităților de învățământ, pentru afluirea/defluirea elevilor, în zonele de îmbarcare/debarcare în mijloacele de transport în comun pentru a se asigura în mod corespunzător transportul elevilor la unitățile de învățământ, conform graficului întocmit special pentru această situație. Totodată, s-a acționat și în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.
Începând cu data de 23 iulie 2020, polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața, precum și zonele de agrement.
Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 18 adrese, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la 14 adrese.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 216 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 93 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 20.665 lei.
Astfel au fost întocmite:
- 10 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- 6 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva comerțului ilicit;
- 1 proces-verbal de constatate a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap;
- 35 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 27 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
- 14 procese-verbale de constatare a contravenției conform altor acte normative;
- 1 faptă de natură penală.
Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului P.C.G., întrucât aflându-se în interiorul Secției 2 Poliție – Poliția Municipiului Iași, a refuzat să poarte mască de protecție pentru diminuarea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului S.P., întrucât a fost depistat în Parcul Teatrului Național Vasile Alecsandri în timp ce consuma băuturi alcoolice.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului G.P., întrucât a adresat cuvinte și expresii jignitoare unui polițist local.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului D.D., întrucât a fost depistat într-un mijloc de transport în comun în timp ce adresa injurii și expresii jignitoare la adresa conducătorului bus-ului și călătorilor.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 364/2018 privind decongestionarea traficului și reducerea poluării, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.000 lei, numitului O.D.D, întrucât în calitate de instructor, efectua pregătirea practică a unui elev, în zonă interzisă și la un interval orar interzis pentru astfel de categorie de vehicule.