În ziua de 17.12.2020, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zonele de îmbarcare/debarcare în mijloacele de transport în comun pentru a se asigura în mod corespunzător. Totodată, s-a acționat și în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.
Polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața.
Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 22 adrese, prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la un număr de 11 adrese și au fost aplanate un număr de 12 conflicte.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 263 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 117 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 25.425 lei.
Astfel au fost întocmite:
- 17 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr . 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap;
- 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;
- 35 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 5 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
- 31 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
- 26 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- O faptă de natură penală
Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:
- Patrula mixtă alcătuită dintr-un polițist local din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică și un polițist din cadrul Secției 2 Poliție – Poliția Municipiului Iași, a depistat 4 persoane care încercau să sustragă mai multe ornamente pentru Crăciun de pe proprietatea împrejmuită a unei persoane. Cercetările continuă în cadrul Secției 2 Poliție – Poliția Municipiului Iași.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului M.H., întrucât pe fondul consumului de alcool a provocat scandal în Piața Alexandru cel Bun, amenințând comercianții și cumpărătorii cu acte de violență. Persoana a fost condusă la Spitalul Socola pentru îngrijiri de specialitate.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 3.000 lei, numitului B.A., întrucât a împiedicat organele de poliție să-și îndeplinească obligațiile de serviciu.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitei N.D.G., întrucât fost depistată comercializând produse nealimentare în Piața Nicolina.
- Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.500 lei, numitului S.M., întrucât în calitate de șef al unui șantier, nu a luat măsurile necesare de spălare a roților autocamioanelor care ieșeau din perimetrul șantierului și pătrundeau cu ele murdare pe carosabil.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 290 lei și 2 puncte penalizare, numitului T.B., întrucât a staționat neregulamentar cu autoturismul pe un trotuar în dreptul indicatorului „Oprirea interzisă”.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului M.V., întrucât a fost depistat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt după ora 23.00, neputându-și justifica deplasarea la acea oră.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, numitei C.A., întrucât a efectuat lucrări de reamenajare, refacere , modernizare fațadă spațiu commercial, fără a deține autorizație de construire. S-a dispus intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, dacă condițiile urbanistice permit acest lucru, în caz contrar, aducerea construcției la forma autorizată.